Oportunitati de finantare pentru proiecte inovatoare prin Programul Orizont 2020 – Instrumentul pentru IMM-uri, 19 Mai 2015, ADR Vest, Timisoara

Agenţia pentru Dezvoltare Regională – Regiunea Vest şi partenerii săi din cadrul consorţiului regional RO-BOOST SMEs – Tehimpuls – Centrul Regional de Inovare şi Transfer Tehnologic din Timişoara, Agenţia pentru Dezvoltare Regională – Regiunea Sud-Vest, Centrul de Dezvoltare Arad şi Universitatea Craiova – implementează, începând cu 1 ianuarie 2015 până în anul 2020, proiectul „Stimularea creşterii inteligente şi bazate pe inovare pentru întreprinderile mici şi mijlocii din România". 

Consorţiul regional Ro-Boost SMEs este partener al Enterprise Europe Network - o reţea europeană prezentă în peste  40 de ţări care are ca scop sprijinirea întreprinderilor mici şi mijlocii în dezvoltarea potenţialului inovativ şi de afaceri, prin furnizarea de servicii suport şi consultanţă customizate. Aceste servicii cu valoare adaugată vor fi furnizate prin intermediul organizării de evenimente, grupuri de mentoring, training-uri, întâlniri, activităţi de brokeraj, misiuni economice, prin intermediul unei platforme europene dedicate întreprinderilor mici si mijlocii.

În acest context, Tehimpuls organizează un eveniment de informare cu privire la oportunităţile de finanţare a inovării existente în cadrul Programului Orizont 2020, mai precis Instrumentul pentru IMM-uri şi Instrumentului InnovFin – finanțare UE pentru inovatori, o iniţiativă a Băncii Europene pentru Investiţii. Evenimentul se adresează firmelor din Regiunea Vest care pot beneficia de finanţare prin intermediul acestui program şi va avea loc la sediul ADR Vest, Sala de Consiliu, Str. Proclamaţia de Timişoara, nr. 5, în data de 19 mai 2015.

Agenda evenimentului poate fi consultata aici...

Prin intermediul Instrumentului pentru IMM-uri, Uniunea Europeană finanţează cele mai inovatoare întreprinderi mici care au un potențial mare de creștere. Instrumentul, care dispune de un buget de aproximativ 3 miliarde de euro pentru o perioadă de șapte ani, oferă granturi simple și rapide pentru studii de fezabilitate în materie de inovare antreprenorială (faza 1) și pentru proiecte demonstrative (faza 2). În plus, conceptele suficient de mature pentru a atrage investiții pot să beneficieze și de consiliere în dezvoltarea afacerilor și de alte servicii de sprijin (faza 3). Mai multe informaţii regăsiţi la: http://ec.europa.eu/easme/en/horizons-2020-sme-instrument).

În plus, Comisia Europeană și Grupul Băncii Europene de Investiții își unesc forțele pentru a încuraja băncile și alți intermediari financiari să acorde împrumuturi sau să pună la dispoziție capital întreprinderilor inovatoare prin intermediul Instrumentului InnovFin – finanțare pentru inovatori. Mai multe informaţii regăsiţi accesând IP/14/670.

Pentru mai multe informaţii despre eveniment şi pentru înregistrare, vă rugăm  să-i contactaţi pe D-na Daniela Copaci, daniela.copaci@adrvest.ro sau D-nul Răzvan Incă, razvan.inca@adrvest.ro, tel. 0356/178753.

 

 

 

 

 

 

< « Ă®napoi la lista articolelor